Inspectoratul Teritorial de Munca Bihor

Articole și noutăți

Anunț referitor CONCURSUL “ŞTIU ŞI APLIC - securitatea şi sănătatea în muncă se deprinde pe băncile şcolii”

În data de 12.04.2025 la Liceul Tehnologic Dual din Oradea,  a avut loc  CONCURSUL “ŞTIU ŞI APLIC-securitatea şi sănătatea în muncă se deprinde pe băncile şcolii”, având ca obiectiv principal încurajarea şi atragerea elevilor în activităţi de studiere a disciplinei numită securitate şi sănătate în muncă. Acest concurs se află la a doisprezecea ediție de desfășurare în județul Bihor.

Evenimentul a fost organizat de către INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN BIHOR în parteneriat cu INSPECTORATUL  TERITORIAL  DE  MUNCĂ  AL  JUDEŢULUI  BIHOR,  în cadrul proiectului „Valenţe culturale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă", demarat de INSPECŢIA MUNCII şi MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE.

Introducerea disciplinei Securitate şi Sănătate în Muncă în învăţământul preuniversitar constituie o componentă cheie în dezvoltarea culturii de prevenire a riscurilor, prin învăţarea de către tineri a modului de a lucra în condiţii de securitate şi sănătate.

Statisticile actuale din Uniunea Europeană arată că tinerii lucrători au o rată de accidentare mai mare decât alte categorii de lucrători, din diferite cauze: lipsa de informare, lipsa de experienţă, lipsa de cunoştinţe în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă etc.

Centrele de învăţământ pot contribui decisiv la scăderea ratei de accidentare a tinerilor lucrători, prin informarea şi educarea tinerilor în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă în cadrul unei discipline cu acelaşi nume.
Scopul acestui concurs este conştientizarea profesorilor şi tinerilor elevi, viitori lucrători, asupra riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională de la viitoarele locuri de muncă.

Participanţi la eveniment au fost 68 elevi şi 25 profesori coordonatori din cadrul a 15 unităţi de învătâmânt din judeţul Bihor fiind împărțiți pe cinci filiere – filiera tehnologică ciclul inferior și superior, filiera teoretică ciclul inferior și superior și filiera profesională.

Unitățile de învățămînt participante au fost:
1.    Colegiul Tehnic ˝Traian Vuia˝ Oradea
2.    Liceul Tehnologic Dual Oradea
3.    Colegiul Economic “Partenie Cosma” Oradea
4.    Liceul Sanitar “Vasile Voiculescu” Oradea
5.    Colegiul Național „Onisifor Ghibu” Oradea
6.    Colegiul Tehnic ”Mihai Viteazul˝ Oradea
7.    Liceul Tehnologic Nr. 1 Salonta
8.    Liceul Tehnologic ”Unirea” Ștei
9.    Colegiul Național ˝Avram Iancu˝ Ștei
10.    Colegiul Național ”Octavian Goga” Marghita
11.    Liceul Tehnologic ”Horea” Marghita
12.    Colegiul Tehnic ˝Ioan Ciordaș˝ Beiuș
13.    Liceul Tehnologic Nr.1 Valea lui Mihai
14.    Liceul Tehnologic ”Felix” – Sânmartin
15.    Liceul Tehnologic ”Livia Maria Gego” Dobrești

Concursul s-a desfăşurat în  două etape:

-etapa  I - “Cât ştim despre securitate şi sănătate în muncă ”
A avut loc proba scrisă, constând în rezolvarea unui test grilă realizat pe o platformă în format online, desfășurată simultan la nivel național.

-etapa a II-a -  „Identifică riscurile, stabileşte şi alege Echipamentul Individual de Protecţie corect”
A avut loc proba practică, constând în identificarea riscurilor la locurile de muncă şi alegerea echipamentelor individuale de protecţia muncii adecvate, fiind premiate primele trei echipe câștigătoare pentru fiecare filiera participantă.

Echipele care au ocupat locul I:
-filiera profesională Colegiul Tehnic ˝Mihai Viteazul˝ Oradea,
-filiera tehnologică ciclul superior Colegiul Tehnic ˝Traian Vuia˝ Oradea,
-filiera tehnologică ciclul inferior Liceul Tehnologic “Felix” Sânmartin,
-filiera teoretică ciclul superior Liceul Sanitar „Vasile Voiculescu” Oradea,
-filiera teoretică ciclul inferior Colegiul Național ”Onisifor Ghibu” Oradea,
vor participa în cadrul etapei finale a acestui concurs la faza națională ce se va desfășura în  perioada 23-25 mai 2025 la Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi” Iași.

Pe această cale Inspectoratul  Teritorial  de  Muncă  al  Judeţului  BIHOR îşi exprimă mulţumirile pentru reuşita proiectului şi buna colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean BIHOR și Liceul Tehnologic Dual din Oradea şi transmite felicitări participaţilor.

Galeria media

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii---
Sunt de acord