INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ BIHOR organizează în data de 07.08.2025 (joi), cu începere de la ora 10.00, la sediul din Oradea, str. Calea Armatei Române, nr. 1 B, în sala de sedință A, mansardă, întâlnirea cu angajatori…
C O M U N I C A T D E P R E S Ă
privind activitatea INSPECTORATULUI TERITORIAL DE MUNCĂ BIHOR
din iunie 2025
I. Situația generală privind controalele efectuate în iunie 2025
În luna iunie 2025 la nivelul Inspectoratului Teritorial de M…
I. Situația generală privind controalele efectuate în mai 2025
În luna mai 2025 la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor au fost controlate un număr de 193 unităţi; s-au aplicat 311 sancţiuni contravenţionale, din care 53 amenzi în cuantum de 686.500 le…
C O M U N I C A T D E P R E S Ă
cu privire la Acțiunea de informare privind două campanii din Programul Cadru de
acţiuni al Inspecţiei Muncii pe anul 2025 pe care le desfășoară I.T.M. Bihor în domeniul securității și sănătății în mun…
In cadrul Campaniei naţionale de informare și conștientizare a prevederilor Legii nr.367/2022 privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare aflată în curs de desfășurare până la sfârșitul anului 2025, prin prezenta supunem atenției angaja…
In Monitorul Oficial nr.430/09.05.2025 a fost publicat Ordinul nr.1107/6 mai 2025
pentru aprobarea Procedurii de acces în vederea completării, transmiterii și interogării datelor în/din Registrul general de a evidență a salariaților -REGES ONLINE.&n…
În Monitorul Oficial nr.430/09.05.2025 a fost publicat ORDINUL nr.1107/6 MAI 2025 pentru aprobarea Procedurii de acces în vederea completării, transmiterii și interogării datelor în/din Registrul general de a evidență a salariaților -REGES ONLINE. In confo…
Având în vedere faptul că, începând cu data de 1 aprilie 2025, noul Registru de evidenţă a salariaţilor REGES ONLINE este la dispoziţia salariaţilor şi angajatorilor, vă aducem la cunoștință următoarele informații:
In atenția Salariaţilor
• Salariații…
Concursul pentru ocuparea funcțiilor publice de stat și teritoriale vacante se organizează de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici de cel puțin două ori pe an (art.11 alin.(2) din anexa nr.10 la OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și complet…