Inspectoratul Teritorial de Munca Bihor

Articole și noutăți

Prevederile Legii nr.367/2022 privind dialogul social (partea I)

Nr.13408/CCRP/28.05.2024

În cadrul Campaniei naţionale de informare și conștientizare a prevederilor Legii nr.367/2022 privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare aflată în curs de defășurare până la sfârșitul anului 2024, vă solicităm sprijinul în diseminarea către persoanele interesate de relațiile de muncă, a prevederilor legislative incidente în dialogul social privind drepturile şi libertăţile sindicale, respectiv dreptul de asociere/afiliere sindicală.

Constituţia României recunoaşte la art. 40 dreptul de asociere în sindicate, patronate şi asociaţii profesionale, cu definirea la art. 9 a misiunii acestora de reprezentare şi apărare a drepturilor şi intereselor, după cum la art. 41 alin. 5) recunoaşte dreptul de negociere colectivă în muncă şi de aplicare a convenţiilor colective. În linie cu drepturile constituţionale, Codul Muncii reglementează domeniul raporturilor de muncă, acesta aplicăndu-se și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, in măsura in care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii. Codul Muncii este legea cadru în materie de drepturi individuale şi colective de muncă, care se aplică şi organizaţiilor sindicale şi patronale.

ANGAJAŢI/LUCRĂTORI
Dreptul de asociere sindicală: Este garantat de la vârsta de 16 ani, fără acord parental/tutore şi fără condiţionări şi constrângeri angajaţilor/lucrătorilor cu contract individual de muncă, în raport juridic de muncă (subordinea unui angajator), funcţionarilor publici şi funcţionarilor cu statut special, agricultorilor, membrilor cooperatori, lucrătorilor independenți aflaţi în raport de muncă, în linie cu recunoaşterea drepturilor sindicale în cadrul raporturilor de muncă garantate de Codul Muncii. Pot constitui un sindicat cel puţin 10 angajați/lucrători la acelaşi angajator sau 20 de angajați/lucrători din unități diferite ale aceluiași sector de negociere colectivă. Legea interzice asocierea în sindicate persoanelor cu statut militar şi din cadrul serviciilor speciale, magistraţilor (judecători/procurori) şi demnitarilor. (aleşi prin vot politic/desemnaţi).

Afilierea sindicală: Angajatul/lucrătorul poate la orice moment să se retragă sau să adere la un sindicat, fiind interzisă însă asocierea/afilierea la 2 sindicate de la acelaşi angajator.

Legea recunoaște păstrarea calității de membru sau dreptul de aderare la sindicate a șomerilor și nu interzice explicit pensionarilor afilierea la organizaţii sindicale, deşi aceştia au propriile asociaţii de reprezentare a intereselor care participă şi la dialogul cu autorităţile.

Relaţia membrilor cu organizaţia se stabileşte prin statutul propriu al sindicatelor. Nicio persoană nu poate să fie constrânsă să facă sau să nu facă parte, să se afilieze sau nu ori să se retragă sau să nu se retragă dintr-o organizație sindicală.

Legea recunoaşte asocierea/aderarea organizaţiilor sindicale în/la federaţii, uniuni teritoriale, confederaţii, precum şi în organizaţii la nivel european şi internaţional.

Cotizaţia sindicală este stabilită conform statutului sindicatului. Cotizaţia se achită lunar şi este deductibilă în cuantum de maximum 1% din venitul brut. Cotizaţia sindicală poate fi reţinută direct din salariu de către angajator pentru a fi virată sindicatului, doar cu acordul scris al angajatului.

Egalitate de tratament în exercitarea drepturilor sindicale: Este interzisă în angajare şi apărarea drepturilor legale orice discriminare directă sau indirectă, discriminare prin asociere, hărțuire sau faptă de victimizare pe criterii de rasă, cetăţenie, etnie, culoare, limbă, convingeri şi opinii religioase şi politice, origine socială, trăsături genetice, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare cu HIV, situație sau responsabilitate familială, sau de asociere şi exercitare a activităţii sindicale. Este interzisă concedierea şi orice excludere a membrilor şi conducerii organizațiilor sindicale din procesul de angajare, transfer, retrogradare, lipsire de oportunități de formare pe motive ce țin de apartenența la sindicat sau activitatea sindicală. Sunt interzise discriminarea şi tratamentul nefavorabil pe motive ce ţin de exercitarea drepturilor şi activităţilor sindicale, inclusiv pentru reprezentanţii lucrătorilor aleşi în lipsa oricărui sindicat în unitate prin votul liber al lucrătorilor în Adunarea Generală, precum şi concedierea reprezentanţilor lucrătorilor (aleşi) pe motive ce ţin de exercitarea mandatului sindical.

Accesul la funcţii în organele de conducere ale sindicatelor: organizaţiile îşi desemnează liber reprezentanţii, de la împlinirea vârstei de 18 ani (a majoratului), cu respectarea dispoziţiilor noului cod civil şi penal.

Activitatea sindicală: se derulează conform legilor naţionale şi a celor stabilite prin contractele colective de muncă/acordurile colective de muncă, în timpul sau în afara orelor de program, fiind recunoscut dreptul lucrătorilor la activităţi şi acţiuni sindicale şi dreptul reprezentanţilor lor (sindicate, reprezentanţi aleşi) de acces la lucrători cu respectarea regulamentului intern (act cu valoare juridică şi obligatoriu la nivelul angajatorilor), precum şi dreptul la facilităţi în reprezentarea sindicală prin zile libere şi mijloace adecvate pentru exercitarea activităţilor sindicale. Este interzisă imixtiunea angajatorilor şi a autorităţilor în constituirea, organizarea activităţii şi a programelor de acţiune ale sindicatelor şi reprezentanţilor aleşi şi în exercitarea misiunii sindicale.

Angajatorul este definit de Codul Muncii: persoana fizică sau juridică care, potrivit legii, angajează forţă de muncă.

Asocierea patronală şi dreptul de organizare: angajatorii în sensul Codului Muncii şi al legii dialogului social au dreptul să se asocieze în patronate/organizaţii patronale/ale angajatorilor.

Afilierea: organizaţiile patronale se pot asocia/afilia în/la federaţii şi confederaţii/uniuni naţionale, care se pot afilia la rândul lor la organizaţii europene şi internaţionale. Doi sau mai mulţi angajatori din acelaşi sector pot constitui grupuri de unităţi. Organizarea, funcţionarea şi relaţiile organizaţiilor cu membrii se stabilesc prin statutele proprii ale organizaţiilor. Este interzisă orice imixtiune a sindicatelor şi a autorităţilor în organizarea şi gestionarea acţiunilor  angajatorilor şi în managementul privat.

Egalitate de tratament: legislaţia naţională şi contractele colective se aplică, fără discriminare, tuturor angajatorilor şi unităţilor înregistrate sau care exercită servicii pe teritoriul naţional.

Informarea, consultarea şi implicarea angajaţilor/lucrătorilor

Angajatorul are obligația legală de a informa și consulta angajații. (Codul muncii, Legea nr. 467/2006 privind informarea și consultarea angajaților, Legea nr. 217/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Comitetului european de întreprindere).

Procedura de informare, consultare și implicare a angajaților în îndeplinirea obligațiilor legale și structura de dialog aferentă sunt decise la nivelul întreprinderii.

Comitetul European de Întreprindere este structura pentru realizarea informării, consultării și implicării angajaților în întreprinderile de nivel comunitar și în grupurile de întreprinderi comunitare.

Participarea angajaților (financiară și de luare a deciziilor) este la latitudinea politicii de întreprindere, ca și politica de responsabilitate socială.

Obligația de informare și consultare se exercită individual sau prin intermediul reprezentanților angajaților (sindicat/aleși).

Cu stimă,
Inspector şef
Marius ROTAR

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii---
Sunt de acord